Turism de weekend
Daca doriti sa petreceti un weekend la noi, pe langa ceea ce va putem oferi noi, va punem la dispozitie informatii cu atractiile turistice pe care le puteti vizita pentru a va umple timpul. De la locatii frumoase, la peisaje de basm sau oameni care mai transmit mestesuguri vechi, toate vor face vacant dvs de neuitat.
Cetatea Ineului: O poveste unică din Țara Zărandului spusă de secole
Când ajungi în partea arădeană a Țării Zărandului, adu-ți aminte călătorule că într-unul din orașele sale mari, Ineu ai ceva valoros de vizitat ! Este vorba de un simbol al orașului traversat de Crișul Alb : Cetatea ! Fortificația are poveste unică pe care secolele o deapănă.
Pe la 1295, Cetatea Ineului apare în documentele vremii. Zidurile puternice din piatră o făceau să fie greu de cucerit. Aşa că devenise centrul unui imens domeniu feudal.
Splendoare cu floare – Poiana cu narcise din Rovina
Câmpia Crișurilor vine în întâmpinarea ta cu o poeniță menită să-ți mângâie sufletul cu frumusețea ei. Situată în apropiere de Ineu, fiecare părticică din cei 10 ari este îmbogățită cu flori albe de narcisă. De aici și numele de Poiana cu Narcise.
Când ajungi prin zonă și alegi să vizitezi această oază de splendoare, ai o singură datorie de plătit la natură: să o iubești așa cum e, cu rădăcinile bine înfipte în pământ și cu rochițele din petale albe pe tulpină. Fiind o arie protejată, oferă din prea-plinul ei oricui vrea să-și încânte ochii și să se umple de energie.
In satul vecin Sicula, traieste o batranica de 7 de ani care ne poate impartasi secretele tesutului la razboi
Castelul Bohus
Castelul șirian îl vedem pe strada ce poartă numele conducătorului Revoluţiei de la 1821, Tudor Vladimirescu. Această clădire este una mare şi impunătoare. Construită în stilul Neoclasic, aceasta este formată dintr-un singur corp, pe un singur etaj și are în componența sa 30 de camere. Partea de către Drumul Național 79A este dotată cu o terasă prevăzută cu patru coloane dorice, acesta fiind modelul de conac construit în zonele de câmpie. Castelul, împreună cu domeniul Bohuș, sunt așezate într-o zonă aflată la granița dintre vechile provincii istorice Banat și Crișana, zonă în care diversitatea culturală a locuitorilor pământurilor joacă un rol important în definirea regiunii. Domeniul nobiliar Bohuș din Șiria stă mărturie unei istorii căreia acesta i-a fost personaj principal. Denumirea domeniului vine după ce în anul 1755, când Coroana Habsburgică este înnobilată peste meleagurile acestea, domeniul Șiriei este donat lui Emericus Bohuș de Behárfalva, membru al unei familii nobiliare din Ungaria, de origine slovacă. Castelul Bohuș a fost construit de către baronul Janos Bohuș în anul 1838.
Acest ansamblu, ansamblul Bohuș joacă un rol semnificativ în lupta pentru definire națională a secolului al XIX-lea, mișcare la care vor participa atât János Bohuș, înalt funcţionar public al judeţului Arad, cît şi soţia acestuia, Antónia Szögény Bohuș. Antónia Szögény Bohuș este o figură importantă în viața publică maghiară, remarcându-se prin acțiunile sale feministe, prin implicarea sa în reformarea sistemului educativ maghiar și prin suportul acordat artelor plastice și literaturii naționale. În cadrul Revoluției din 1848-1849, baroneasa Bohuș a susținut cu entuziasm trupele generalului Görgey Artur, comandant suprem al armatei revoluționare, aceștia fiind verișori. După cum însuși Antónia consemna în jurnalul său, ironia sorții a făcut ca revoluția să primească lovitura finală chiar în bătălia de la Șiria, biblioteca reședinței Bohuș fiind locul în care s-au tradus tratativele legate de capitularea armatei revoluționare maghiare, în 13 august 1849. Capitularea a fost semnată de către generalul suprem al revoluționarilor maghiari, Görgey Artur și Frolov, general țarist al armatelor rusești. Dând dovadă de patriotism, baroneasca își riscă atât statutul social, cât și propria ei viață pentru a-i aproviziona cu cele necesare pe revoluționarii maghiari condamnați și închiși de tribunalul austriac. Chiar dacă aceasta a rămas fără vedere în ultimii ani de viață, activitatea sa pe scena publică a continuat, prin dedicarea completă în cadrul acțiunilor caritabile.
La începutul secolului al XX-lea, familia Bohuș dispare și, astfel, ansamblul își pierde farmecul de altădată și intră într-o perioadă de adumbrire și degradare, până în 1960, când intră în subordinea administrației publice a comunei și începe să fie refuncționalizat în folosul comunității șiriene.
În Castelul Bohuș în zilele noastre funcționează muzeul meorial închinat marelui scriitor român, Ioan Slavici (1848 – 1925) născut la Șiria. Muzeul a fost inaugurat în anul 1960 și prezintă momente din copilăria și anii de școală primară, petrecuți la Șiria, din anii studiilor de la Arad, Timișoara, Budapesta și Viena. Astfel, orice vizitator al muzeului poate cunoaște aspecte din vasta activitate literară, poetică și pedagogică a lui Ioan Slavici. Un număr de obiecte personale ale scriitorului, originale, sunt păstrate în aceste încăperi. Printre acestea se numără și biroul de lucru al acestuia, mobila de sufragerie din locuința lui din București, manuscrise și ediții din operele sale.
În același castel Bohuș se găsește o altă expoziție permanentă, a compozitorului Emil Monția (1887 – 1965). Deși acesta s-a născut la Șicula, mare parte din viața și-a petrecut-o în comuna Șiria, acesta ducându-și veacul în casa aflată pe strada Spiru Haret la nr.130. Această expoziție are o serie de exponate care reflectă viața și activitatea lui muzicală, inspirată de izvorul nesecat al creației populare. Se pot vedea în cadrul expoziției atât mobilierul din camera sa de lucru, pianul și violoncelul acestuia, cât și diferite ediții ale principalelor sale lucrări: „Fata de la Cozia”, „Cercel”, „La Fântâna cu Găleată”, etc.
În parcul castelului se găsesc câteva monumente artistice: un bust al lui Ioan Slavici (1848 – 1925) și un bust al lui Mihai Eminescu (1850 – 1889), amândouă executate de către artistul Ioan Tolan și statuia lui Ion Russu-Șirianu (1864 – 1909), operă a sculptorului C. Bălăcescu.
Cetatea Siria
– situata in comuna Siria, la 28 de km de municipiul Arad;
– zidita pe Dealul Cetatii (496 m);
– mentionata documentar inca din secolul XIII, cetatea a fost amplificata in secolul XV;
– a avut in trecut statut de cetate regala;
– aici au locuit Iancu de Hunedoara, regele Sigismund de Luxemburg, despotul sarb George Brancovici, Matei Corvin si familia Bathory;
– prin 1600, primeste cu portile deschise garnizoana lui Mihai Viteazul;
– rolul indeplinit de cetate era strategic, de aparare si economic;
– stilul cetatii este romanic;
– spre nord se vad ramasitele unui donjon (turn) masiv, lung de 109 m si lat de 18 m, prevazut cu creneluri; donjonul si zidul inconjurator sunt partile cele mai vechi ale cetatii;
– curtea exterioara avea dimensiuni de 36-38 m, cu ziduri aproape intacte; grosimea zidului este de 130 cm, iar inaltimea de 3,5 m; peste santul din fata cetatii, ce avea in unele portiuni adancimea de 10 m si o latime de 14 m, a existat un pod mobil; portile cetatii sunt patru la numar.
Muzeul viei şi a vinului
Muzeul, amenajat într-un tur de forţă în anul 1988, prezintă piese arheologice, unelte, instalaţii, documente şi fotografii privind istoricul viticulturii şi vinificaţiei referitoare la unul din cele mai vechi areale viticole de pe teritoriul României, podgoria Miniş – Maderat. Există indicii credibile care vorbesc despre practicarea viticulturii în aceasta zonă încă din antichitate. Prima atestare documentară a viilor de la Miniş datează din secolul XI. Suprafaţa cultivată a crescut permanent. Astfel, dacă sub dominaţie otomană, în 1562 se consemnează 700 de hectare cultivate cu vie, în 1746, la o jumatate de secol de la instaurarea stăpânirii habsburgice, existau deja peste 2.000 de hectare de vie, suprafaţă triplată în secolul XX.
În 1636, principele Gheorghe Rakoczi a cerut săparea în stâncă a unei pivniţe cu o capacitate de 7000 hl la Mocrea, iar în 1749, contele Grassalkovich a amenajat o pivniţă la Miniş. În 1878, când producţia de vin a fost foarte mare, s-au construit primele cisterne de beton. Din 1881, s-a înfiinţat Şcoala de Viticultură, care a pregătit specialişti în domeniu. S-au înfiinţat pepiniere la Pauliş-Baratca, Ceala şi Târnova, s-au construit două mari centre de vinificaţie la Miniş şi Baratca şi s-a înfiinţat o Staţiune de Cercetări. Vinurile cu denumire de origine controlată, produse aici, sunt roşii din soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Burgund şi albe din soiurile Riesling Italian, Furmint, Muscat Ottonel.
Începând cu 1744, în zona Miniş-Covăsânţ se produce vinul dulce din soiul Cadarca. Cea mai importantă recunoaştere a calităţii sale datează din 1862, când la Expoziţia Internaţională de la Londra, un vin roşu dulce de Miniş a fost numit ‘regele vinurilor’. În perioada regimului comunist, s-a trecut la reorganizarea şi exploatarea intensivă a viilor, calitatea pierzând tot mai mult teren în favoarea cantităţii. După 1989, odată cu retrocedarea terenurilor viticole, producţia a scăzut, iar proiectele de relansare economică şi turistică a zonei abia au demarat.
Muzeul din Sebiș
Muzeul din Sebiș deține astfel de obiecte vechi. Este atât împânzit de povești, încât acestea se înghesuie cât pot între cei patru pereți ai clădirii. Odată ce pătrunzi în interiorul camerelor, vei putea simți aerul aglomerat de magia șoaptelor, pe care fiecare lucru ți-l povestește pe îndelete. Iată spre exemplu, povestea cufărului unicului dresor de arici.
Când ajungi la Muzeul din Sebiș, să privești atent acest cufăr nemuritor. Alocuri vei găsi urme de zgârieturi făcute de gheruțele aricilor, în timp ce erau dresați. Chiar și așa, povestea cufărului nu se încheie aici. În 1927, Stepan moare de tifos, iar cufărul rămâne fără rol. Totuși, în ciuda condiției sale, numărul stăpânilor cufărului nu scade. Dimpotrivă, mai crește cu câteva cifre. Căci aventura sa mai continuă prin al doilea război mondial, când nu știm sigur ce s-a întâmplat. Totuși, dacă te apropii de el și asculți atent șoaptele sale, sunt sigură că îți va povesti cu de-amănuntul ce a văzut și a trăit.
Parcul de sculptură monumentală de la căsoaia
La Căsoaia, mâna artistului a realizat în întregime opera, acest lucru presupunând mai multe operaţii. După ce blocul calcaros este degroşat brut cu ajutorul unui ciocan special, existând pericolul unei ciopliri greşite şi astfel al pierderii irecuperatorii de material, urmează prelucrarea tot mai fină, fie prin cojire uniformă a fiecărui strat pe toate părţile, fie prin tăltuirea figurii, la început din faţă. Apar în timpul acestui proces şi suprafeţe de săpătură ce nu depind doar de forma instrumentului ci şi de textura pietrei utilizate, aceste suprafeţe putând contribui şi ele la efectul estetic. Se pot distinge în acest parc două din cele trei mari domenii ale sculpturii: ronde-boss şi reliefuri, cel de-al treilea, decoraţia sculpturală – subordonat arhitecturii – nu se găseşte la Căsoaia. Găsim aceste stiluri aici deoarece părţile ei sunt modelate tridimensional iar volumele se desfăşoară în spaţiu, neaderând la o suprafaţă plană. Relieful, ceva mai puţin dezvoltat la Căsoaiam este o lucrătură remarcabilă ce desemnează reprezentări plastice dezvoltate doar pe un singur plan, acestea aderând la un suport. Este greu să găsim criterii care să permită încadrarea colecţiei de artă de la Căsoaia realizată în decursul a şapte ani, într-un sistem de referinţă.
Muzeul Satului Buteni
Când pui piciorul în Țara Zarandului te simți ca într-o lume de basm. Copăcei scunzi cu corole sferice, pufoase, par ca de jucărie de la depărtare. Pâmântul fertil, de culoare maroniu-închis și iarba verde-smarald cu tente de galben îți luminează privirea și te fac să visezi. Tot drumul din Ineu către Buteni așa este. Berzele și vulturii pe care îi mai prinzi din zbor cu privirea, dau viață peisajului delicat, inocent.
Ajuns în Buteni, poți bate la una dintre porțile de fier ca să descoperi o altă lume, o lume simplă și vioaie, lumea omului de la sat. Sau, dacă vrei să vezi urme ale tradițiilor, obiecte vechi, te invit la Muzeul Satului Buteni. Situat într-un spațiu verde, înconjurat de natură (chiar și poteca e plină de iarbă), îți face o primire grandioasă prin obiectele mari și vechi din curtea muzeului.